Breadcrumb

Asset Publisher

Un nou program pentru sprijinirea IMM-urilor din România


Prin cea de-a doua Contribuție elvețiană pentru România, se finanțează un nou program destinat transformării verzi și digitale a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din industria prelucrătoare.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru contribuția elvețiană, a semnat Acordul de Implementare a Măsurii Suport „Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare” cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). MEAT, în calitate de Operator de Program, va implementa această inițiativă împreună cu instituțiile bancare selectate.

Programul se va derula până în iunie 2029 și va oferi un sprijin financiar în valoare de 53.924.286 CHF (aproximativ 289 milioane lei), din care 70% reprezintă contribuția elvețiană, iar 30% contribuția MEAT, de la bugetul de stat.

IMM-urile interesate pot beneficia de un grant de până la 50.000 CHF (echivalent în lei – aproximativ 268.000 lei), reprezentând maximum 40% din cheltuielile eligibile aferente proiectului de investiții. În plus, pot accesa un împrumut bancar în condiții avantajoase de piață, reprezentând minimum 60% din valoarea investiției.

Detaliile necesare vor fi publicate pe site-ul oficial: https://www.economie.gov.ro/
.