Breadcrumb

Asset Publisher

Siguranța cetățeanului și îmbunătățirea sprijinului oferit populației în situații de urgență, priorități ale Ministerului Afacerilor Interne finanțate prin cea de-a doua contribuție elvețiană


Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru Contribuția elvețiană, și Ministerul Afacerilor Interne, au semnat Acordul de Implementare a Măsurii-Suport „Programul privind securitatea și siguranța publică (Afaceri interne)”, în cadrul Ariei tematice „Îmbunătățirea siguranței și securității publice”, cu intrare în vigoare la data de 21 mai 2025.

Programul urmărește creșterea gradului de implicare a poliției la asigurarea siguranței cetățeanului, în special în cazul grupurilor vulnerabile, combaterea crimei organizate, în special a traficului de persoane și îmbunătățirea sprijinului oferit populației în situații de urgență printr-o mai bună intervenție a serviciilor aeriene SMURD și dezvoltarea conceptului de voluntariat în cadrul protecției civile.

Acesta include 3 componente, concentrate pe obiectivul programului:
• Poliția comunitară;
• Lupta împotriva crimei organizate și combaterea traficului de ființe umane;
• Salvarea aeriană și pregătirea pentru dezastre.

Programul va fi implementat până în aprilie 2029, având un buget total de 23.529.412 CHF, din care 20.000.000 CHF reprezintă contribuția elvețiană, iar 3.529.412 CHF – cofinanțare națională.

Implementarea se va realiza prin intermediul Inspectoratului General de Poliție și partenerii săi(Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu" Slatina și Centrul de Psihosociologie al MAI, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), precum și Departamentul pentru Situații de Urgență, cu partenerii săi, Inspectoratul General de Aviație al MAI și Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Ambele structuri vor beneficia de experiența și profesionalismul unor parteneri elvețieni, respectiv Academia de Poliție SAVATAN, Biroul Federal de Poliție (FEDPOL), Institutul de Guvernanță Basel, REGA și COGINTA.

Informații privind implementarea Programului vor fi disponibile pe site-urile instituțiilor implicate.