Breadcrumb

Asset Publisher

MF semnează un acord pentru susținerea IMM-urilor: 55 milioane de franci elvețieni pentru investiții verzi și digitale


Acordul privind Măsura Suport "Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare" a fost semnat astăzi de către Ministerul Finanțelor în calitate de Unitate Națională de Coordonare și Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) din partea elvețiană, prin intermediul Ambasadei Elveției în România.

Programul, cu un buget de 55.714.286 franci elvețieni, va fi implementat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu instituții bancare selectate. Programul se va derula până în septembrie 2029, oferind un orizont amplu pentru dezvoltarea și consolidarea sectorului IMM-urilor din România.

Obiectivul principal al programului este sprijinirea IMM-urilor românești din sectorul productiv, cu accent pe:
• Facilitarea investițiilor verzi și digitale
• Îmbunătățirea amprentei asupra mediului
• Menținerea și crearea de noi locuri de muncă în industria prelucrătoare

Sprijinul financiar oferit în cadrul acestui program constă într-un grant de până la 40% (50.000 CHF) din cheltuielile eligibile ale planului de investiții propus de un IMM și un împrumut bancar în condiții avantajoase de piață, reprezentând minimum 60% din valoarea investiției. "Sunt convins că eforturile comune în dezvoltarea și finalizarea designului Programului vor conduce la rezultate bune și durabile la sfârșitul acestuia, și anume cel puțin 800 de IMM-uri vor face parte din acest Program, minim 100 milioane CHF investiți în tehnologii digitale și verzi vor intra în economie și vor fi create 800 de noi locuri de muncă." a declarat, Ministrul Finanțelor Marcel-Ioan Boloș.