Breadcrumb

Asset Publisher

Sistemul românesc de educație și formare vocațională duală, consolidat prin cea de-a doua contribuție elvețiană


Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru Contribuția elvețiană, și Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), au semnat Acordul de Implementare a Măsurii-Suport „Programul privind învățământul dual (VET)”, în cadrul Ariei tematice „Educație și formare vocațională”, cu intrare în vigoare la data de 9 mai 2025.

Programul urmărește consolidarea sistemului românesc de educație și formare profesională duală, prin implicarea unităților de învățământ și a companiilor private cu expertiză relevantă. Acesta include cinci componente, aliniate direcțiilor principale de intervenție:
• Dialog privind politicile publice în domeniul educației duale;
• Revizuirea calificărilor de nivel 5 conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC);
• Pilotarea/testarea calificărilor profesionale de nivel 5 CNC prin proiecte competitive (granturi);
• Formarea profesorilor și tutorilor din companiile partenere pentru livrarea unor programe duale relevante;
• Dezvoltarea unei rețele public-privat de facilitatori ai învățământului dual.

Programul va fi implementat până în aprilie 2029, având un buget total de 11.764.705,88 CHF, din care 10.000.000 CHF reprezintă contribuția elvețiană, iar 1.764.705,88 CHF – cofinanțare națională.

Ministerul Educației și Cercetării, prin CNDIPT, va gestiona Programul în calitate de Operator de Program. Implementarea se va realiza în parteneriat cu Universitatea Federală Elvețiană pentru Educație și Formare Profesională.

Informații privind implementarea Programului vor fi disponibile pe site-urile instituțiilor implicate.