Breadcrumb

Asset Publisher

Contribuția elvețiană în implementare


Stadiul programelor din cadrul celei de-a doua contribuții elvețiene în România constituie obiectivul reuniunilor organizate, în perioada 24–27 martie 2026, de Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Afaceri Europene și Cooperare Internațională, în calitate de Unitate Națională de Coordonare în cadrul Programului de Cooperare Elveția–România, împreună cu reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Cooperare și Dezvoltare (SDC), ai Biroului Contribuției Elvețiene în România (SCO), precum și ai Operatorilor de Program și ai Operatorilor de Componentă de Program.

Misiunea a oferit, totodată, cadrul pentru o discuție între dl Florin-Alexandru Zaharia, Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, și reprezentanții părții elvețiene, dna Debora Kern, șefă a Diviziei pentru statele membre ale UE, și dl Markus Bürli, manager de program, privind programele aflate în portofoliul SDC, precum și stadiul relațiilor bilaterale.

Misiunea a inclus, de asemenea, discuții tehnice cu Operatorii de Program și Operatorii de Componentă de Program, referitoare la programele aflate în derulare, care au intrat într-o etapă complexă, marcată în principal de demararea activităților, elaborarea ghidurilor pentru lansarea apelurilor de selecție, pregătirea și derularea procedurilor de achiziții publice, precum și de colaborarea în cadrul parteneriatelor cu instituții elvețiene, cât și cu organizații internaționale.

De asemenea, ca parte a activităților derulate prin Programul de securitate și siguranță publică (Afaceri Interne), în 26 martie a avut loc o vizită pe teren, la Slatina, la Școala de Poliție "Nicolae Golescu" pentru un schimb de opinii despre aplicarea conceptului de poliție de proximitate și extinderea în zone rurale, precum și cu privire la formarea polițiștilor.

Apreciem buna colaborare și discuțiile constructive purtate cu partenerii elvețieni și români, în cadrul acestei misiuni.

Imagine 1
Imagine 2
Imagine 3
Imagine 4
Imagine 5
Imagine 6