Breadcrumb

Asset Publisher

Reuniunea anuală 2026 a Programului de cooperare elvețiano-român


Ministerul Finanțelor, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru Contribuția elvețiană, a organizat, în perioada 17–19 iunie 2026, cea de-a patra reuniune anuală a Programului de cooperare elvețiano-român, în marja acesteia fiind organizate întâlniri oficiale, sesiuni de instruire practică și discuții tehnice pentru stabilirea priorităților comune. La reuniuni au participat reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), ai Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) și Biroului Contribuției Elvețiene (SCO), precum și reprezentanți ai Autorității de Plată (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), ai Autorității de Audit (Ministerul Finanțelor) și ai operatorilor de program.

Discuțiile au confirmat caracterul solid al cooperării dintre România și Elveția, construită pe încredere instituțională, responsabilitate financiară și orientare către rezultate concrete. În cadrul activităților au fost analizate progresele înregistrate în cele 11 programe aflate în implementare, în domenii precum incluziunea socială, sănătatea, educația duală, cercetarea, siguranța publică, justiția, eficiența energetică, dezvoltarea regională și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii. Totodată, au fost discutate provocările operaționale apărute în implementare, calendarul activităților, parteneriatele instituționale și nevoia de coordonare permanentă între structurile de coordonare, operatorii de program, beneficiari și partenerii elvețieni.

Prima zi a fost dedicată reuniunii anuale și a unor reuniuni tehnice la nivelul programelor. În marja acestei prime zile, ministrul finanțelor, dl. Alexandru Nazare, a avut o întrevedere cu dl. Pietro Lazzeri, Ambasador, șef al Diviziei de Cooperare Economică și Dezvoltare și șef al delegației elvețiene aflate în vizită oficială în România. Cu această ocazie s-a subliniat că dialogul româno-elvețian depășește dimensiunea unei evaluări tehnice și confirmă un parteneriat matur, devenit un reper important pentru dezvoltarea României. Reuniunea a oferit, de asemenea, cadrul pentru un schimb de opinii privind perspectivele viitoare ale cooperării elvețiano-române, în contextul discuțiilor privind contribuția Elveției la coeziunea europeană, dar și în alte domenii de interes.

Cea de-a doua zia fost concentrată pe o sesiune de instruire practică organizată de Unitatea Națională de Coordonare în colaborare cu partenerii elvețieni. Acest training a fost dedicat specialiștilor din toate instituțiile românești implicate în gestionarea și implementarea programelor tematice finanțate prin a doua Contribuție Elvețiană. Obiectivul principal a fost optimizarea metodelor de lucru, prevenirea riscurilor în implementare și monitorizarea corectă a utilizării fondurilor alocate.

În cea de-a treia zi, evenimentul s-a încheiat cu o serie de reuniuni tehnice de lucru la care au participat operatorii de program și operatorii de componentă de program. Reuniunile au avut rolul de a alinia toate echipele la viitoarele etape din calendar, stabilind pașii concreți și jaloanele comune pentru perioada următoare, astfel încât obiectivele asumate de partea română și partea elvețiană să fie eficient îndeplinite.

Imagine 1
Imagine 2
Imagine 3
Imagine 4
Imagine 5
Imagine 6